Simtim emotiile pe care o persoana, sau ceea ce face o persoana, un loc, o activitate sau obiectele “statice” din jurul nostru (aparent) ni le provoaca. Prin obiecte “statice” ma refer la tot ce ne inconjoara, de la cana de cafea, la setul nou de accesorii pt baie, la bijuteriile pe care le purtam, la noul model de telefon pe care l-am cumparat, la cutia de ciocolata preferata, sau ultima achizitie in materie de tehnologie avansata. Fiecare dintre acestea ne face sa ne simtim intr-un fel anume.
Cat de bine ne descurcam sa numim si sa punem o eticheta pe emotia pe care o simtim? E bine de stiut faptul ca invatam pe masura ce crestem sa dam un nume emotiilor pe care le avem. Copiii simt la fel de intens ca adultii emotii diverse, dar se descurca poate mai greu in a identifica si a numi acea emotie pe care o simt. Asta insa nu este o regula. Pentru unii adulti este la fel de greu sa raspunda la intrebarea: “ce ai simtit atunci cand … ?”.
In ultimul timp (in mod misterios chiar dupa Congresul de Psihotraumatologie) mi-au intrat in cabinet mai multe persoane care se luptau cu traume recente. Acest articol e inspirat de ele, de discutiile si ideile care le-au mai luminat chipurile si care le-au ajutat sa se simta in fiecare zi macar un pic mai bine.
Nu ai voie!
Cateodata, e greu sa ceri. Respingerea e de neconceput. In anumite situatii, pare a fi cel mai periculos lucru din lume. Dum dum dum duuum... Melodramatic, stiu, dar cam adevarat.
In cazul meu cateva exemple ar fi cele de mai jos:
